Cinci adulți și doi copii, implicați într-un accident produs în localitatea Strâmba

Un accident de circulație în care au fost implicați cinci adulți și doi copii a avut loc duminică, în localitatea Strâmba, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Potrivit ISU, la fața locului au intervenit un echipaj de pompieri, două echipaje de prim ajutor SMURD și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

În accident au fost implicați cinci adulți și doi copii. Un bărbat în vârstă de aproximativ 47 de ani, cu politraumatisme, și un copil în vârstă de aproximativ 11 ani, cu traumatism cranian cerebral și facial, sunt transportați la spital pentru investigații medicale suplimentare. Copilul va fi însoțit la spital de fratele și mama sa, ambii implicați în accident, aceștia neavând nevoie de îngrijiri medicale. Celelalte persoane implicate în accidentul rutier au fost examinate la fața locului și au refuzat transportul la spital”, a transmis ISU.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!