Continuă cercetările în dosarul de braconaj în care sunt vizate mai multe persoane; încă o armă letală, confiscată

În continuarea cercetărilor desfășurate de către polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în dosarul penal întocmit cu privire la mai multe infracțiuni la regimul armelor, a mai fost identificată o armă letală cu destinația vânătoare, deținută ilegal, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”La data de 14 februarie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat activități de identificare a unei arme letală cu destinația vânătoare. Arma a fost păstrată ascunsă de către una dintre persoanele arestate preventiv, fiind ulterior ridicată în vederea continuării cercetărilor”, arată IPJ Bistrița-Năsăud.

Reamintim că, la data de 11 februarie, în urma a 15 percheziții efectuate în localitățile Perișor, Negrilești, Reteag, Dobric, Dobricel și Agrieș, nouă persoane au fost reținute pentru 24 de ore de polițiști, acestea fiind bănuite de comiterea unor infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor.

”Din cercetările efectuate a reieșit că, începând cu anul 2017 și până în prezent, persoanele vizate ar fi introdus ilegal, pe teritoriul României, 3 arme și ar fi desfășurat acțiuni de braconaj cu arme deținute legal și ilegal. Totodată, una dintre persoanele implicate este bănuită că ar fi oferit altor două persoane informații cu privire cu privire la desfășurarea unor activități procedurale, iar o alta că ar fi distrus o probă”, se arăta într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

Ulterior, trei dintre cele nouă persoane reţinute pentru 24 de ore de polițiști au fost arestate preventiv, celelalte persoane fiind plasate fie în arest la domiciliu, fie sub control judiciar.

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările în dosarul penal întocmit în acest caz.

FOTO/VIDEO: Percheziții la persoane bănuite de braconaj; polițiștii au făcut 9 rețineri

Trei dintre cele nouă persoane reţinute pentru braconaj au fost arestate preventiv