Copil de 11 ani, accidentat de o mașină pe DN 15A, la Viile Tecii

SMURD ziar de bistrita
FOTO: arhivă

Un copil de 11 ani a fost accidentat, duminică, de o mașină pe DN 15A, în localitatea Viile Tecii. Minorul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La locul accidentului au intervenit polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud.

”Din primele date, la ieșirea din localitatea Viile Tecii, un bărbat de 33 de ani din Feliceni, județul Harghita, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Teaca, a acroșat un minor de 11 ani care se deplasa în calitate de pieton. În urma accidentului, minorul a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *