Copilă de 13 ani, accidentată de o mașină în Bistrița

O minoră în vârstă de 13 ani a fost accidentată, luni, de o mașină. Evenimentul rutier a avut loc în municipiul Bistrița.

”Astăzi, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit la un accident produs la intersecția străzilor Împăratul Traian cu strada Iosif Vulcan. Din primele date, un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani din Bistrița a surprins și accidentat o minoră care se deplasa în calitate de pieton. În urma accidentului, pietonul, minora de 13 ani, din Bistrita, a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiști, rezultatul fiind negativ”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Copila a fost preluată de un echipaj medical SMURD și transportată la spital.

Victima era conștientă, prezenta un traumatism ușor de sold și excoriații. A fost transportată la UPU SMURD Bistrița”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal și continuă cercetările urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *