Cu 20 de milioane de euro, Primăria Năsăud vrea să reabiliteze și să extindă Spitalul Orășenesc ”Dr. George Trifon”

Primăria Năsăud a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud emiterea acordului de mediu pentru un proiect care vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea cu echipamente de ultimă generație a Spitalului Orășenesc ”Dr. George Trifon”.

Proiectul prevede reabilitarea clădirii existente, refacerea instalațiilor electrice, sanitare, termice, de ventilare și climatizare, dotarea saloanelor existente cu grupuri sanitare proprii, dotarea cu mobilier si echipamente medicale specifice, accesibilizarea spațiilor pentru personale cu dizabilități şi extinderea unităţii spitaliceşti cu un corp nou de clădire care va cuprinde o unitate de primiri urgenţe, un bloc operator cu trei săli de operație şi spaţii administrative. Prin realizarea extinderii, anumite activităţi din cadrul spitalului se vor reloca în corpul nou de clădire, iar în spațiile care se vor elibera se vor prevedea funcțiuni noi, cum ar fi o zonă de îngrijiri paleative şi balneo-fizioterapie”, se arată în documentația depusă la APM Bistrița-Năsăud în vederea emiterii acordului de mediu.

Administrația locală din Năsăud explică și de ce este necesară realizarea acestei investiții.

În prezent, Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului Orășenesc ”Dr. George Trifon” Năsăud își desfăşoară activitatea la parterul spitalului, pe o suprafaţă mult prea redusă. Această suprafaţă este insuficientă pentru respectarea tuturor circuitelor şi nu respectă spaţiile funcţionale prevăzute de Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1706 din 2007 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgentelor. De asemenea, Secția de Anestezie și Terapie Intensivă nu corespunde normelor actuale de funcționare. Prin urmare, s-a constatat nevoia stringentă de relocare a acestor activități medicale într-un corp nou de clădire”, se mai arată în documentația depusă la APM Bistrița-Năsăud.

Valoarea totală a investiției este estimată la circa 20 de milioane de euro, din care circa 15 milioane de euro pentru reabilitarea și dotarea cu mobilier și echipamente medicale a spitalului și circa 5 milioane de euro pentru construcția noului corp de clădire. Primăria Năsăud mizează pe obținerea unei finanțări europene pentru această investiție.

În prezent, Spitalul Orășenesc ”Dr. George Trifon” Năsăud are un număr de 165 paturi pentru spitalizarea continuă și 18 paturi pentru spitalizarea de zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *