Cu permisele de conducere suspendate, dar la volanul unor mașini

Deși aveau permisele de conducere suspendate, doi bistrițeni au fost prinși de polițiști la volanul unor autovehicule aflate pe drumurile publice. Ambii s-au ales cu dosare penale.

La data de 7 noiembrie, în cadrul activităților preventive și controalelor efectuate în trafic, polițiștii Biroului de Ordine Publică Bistrița au depistat doi conducători auto cu permisele suspendate. Unul dintre aceștia, în vârstă de 48 de ani, din Bistrița, a fost oprit în jurul orei 12.00, pe o stradă din Bistrița, iar în urma verificărilor, polițiștii au constatat că are suspendat dreptul de a conduce. Cel de-al doilea, un tânăr de 22 de ani, din Bistrița, a fost depistat în jurul orei 16.45, pe o altă stradă din Bistrița, iar în urma verificărilor s-a constatat că și acesta are permisul suspendat până la sfârșitul acestui an. Cei doi au fost testați și cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița continuă cercetările în aceste cazuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *