Azomureș NU mai funcționează din luna noiembrie a anului trecut. Acesta a fost închis din cauza costurilor mari de funcționare și s-au anunțat concedieri colective.
Fermierii români depind în totalitate de importuri, care sunt tot mai rare și mai scumpe. Totuși, Romgaz nu renunță la intenția de a cumpăra combinatul, deși negocierile bat pasul pe loc.
Andrei Csillag, alături de Tasica Simu și Dumitrița Albu (UNIT), la discuții cu conducerea Azomureș și cu Sindicatele!
” Tocmai am ieșit dintr-o întâlnire foarte importantă cu conducerea combinatului Azomureș și cu reprezentanții sindicatelor Alternativa 2002 și CNSLR Frăția.
Azomureș nu este o fabrică oarecare. Este ultimul combinat chimic din România. Din cele 11 combinate care produceau îngrășăminte înainte de 1990, doar acesta a mai rămas în picioare. Produce îngrășăminte pentru agricultura românească din anul 1962.

Astăzi, combinatul se află într-o situație critică. Se dorește preluarea lui de către Romgaz, companie de stat, dar negocierile sunt tergiversate de peste un an și jumătate.
Platforma a intrat în conservare, iar angajații sunt în șomaj tehnic. De la 1 mai încep preavizele.
Mii de oameni direct și indirect, risca sa rămână fără locuri de muncă, peste 2.500 de familii, de copii riscă să rămână pe drumuri și sa nu-și mai poată permite un trai în România.
Fără Azomureș, România va de veni dependenta de importuri. Agricultura noastră va suferi, costurile pentru fermieri vor crește, iar securitatea alimentară a țării va fi pusă în pericol.
Azomureș asigura până nu demult circa 70% din necesarul intern de îngrășăminte azotoase pentru fermierii români, îngrășăminte de calitate superioară, produse local.
Nu ne permitem să pierdem ultimul combinat chimic românesc! Împreună cu colegii mei. Doamna deputat Aurora Tasica Simu și Doamna deputat Dumitrita Albu Deputat , vom face tot ce ne stă în putință ca această tranzacție să fie deblocată rapid, în interesul național. Statul trebuie să acționeze urgent: finalizarea negocierilor cu Romgaz și găsirea unei soluții reale pentru relansarea producției.
Angajații vor să muncească. Fermierii au nevoie de îngrășăminte românești. România are nevoie de Azomureș! Nu lăsăm să piară acest combinat fără luptă!” – a transmis deputatul Andrei Csillag.
