Deputatul Diana Morar a primit Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului!

Deputatul Diana Morar a primit Crucea Transilvană! Evenimentul a avut loc la sărbătorirea Hramului Sfinților Petru și Pavel, la mănăstirea Rebra-Parva. La Altarul de vară al mănăstirii, Părintele Episcop-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența oficialităților locale și centrale, precum și a mii de credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului.

Diana Morar sprijină financiar așezământului social pentru copii orfani de la Dorolea, complex aflat în șantier!

Deputatul Diana Morar a sprijint financiar viitorul complex social – religios de la Dorolea, coordonat de parintele staret Chiril de la manastirea Parva, unde pe o suprafata de 2,5 ha, va fi construit un asezamant religios si social, precum si o biserica in incinta actualului santier.

Așezământul va găzdui 50 de copii orfani și va fi compus din opt clădiri, printre care o biserică, un cabinet medical, ateliere de creație și alte anexe. La data de 24 septembrie 2020, cu prilejul primului hram, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a pus piatra de temelie pentru noua biserică, cu hramul „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul”, și a binecuvântat locul unde va fi construit viitorul așezământ social. În prezent, biserica și clădirea administrativă au fost construite, lucrându-se la următoarele clădiri.

Diana Morar: „voi continua să ajut proiectele lăcașurilor sfinte, cu convingerea că iubirea de Dumnezeu și credința sunt valori solide din temelia unei comunități puternice!”

„Cu smerenie și imensă recunoștință, ieri, în zi de mare praznic al sărbătoririi Sfinților Apostoli Petru și Pavel, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul mi-a acordat „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului.

Momentul plin de evlavie a avut loc la Altarul de vară al Mănăstirii Rebra-Parva, din județul Bistrița-Năsăud, la finalul Sfintei Liturghii oficiată cu ocazia hramului mănăstiresc de către Părintele Episcop-vicar Benedict, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, in fața a mii de credincioși.

Această distincție cu adevărat specială mi-a fost acordată pentru implicarea activă în viața Bisericii, prin susținerea de-a lungul anilor a lucrărilor de construire și pictură in multe biserici din județul Bistrita-Năsăud și, in special, pentru susținerea proiectului social al mănăstirii Rebra-Parva, construirea Așezământului social pentru copii orfani de la Dorolea.

Bazat pe educația primită si cultivată in familie, voi continua să ajut proiectele lăcașurilor sfinte, cu convingerea că iubirea de Dumnezeu și credința sunt valori solide din temelia unei comunități puternice.

Sunt extrem de recunoscătoare Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului pentru momentul înălțător de ieri și pentru întreaga deschidere, colaborare și activitate.” – a transmis Diana Morar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *