Diana Morar: PNL a votat împotriva inițiativelor referitoare la autonomia Ținutului Secuiesc. Transilvania e România!

Camera Deputaţilor s-a întrunit, joi, în şedinţă pentru a dezbate trei proiecte referitoare la autonomia Ținutului Secuiesc, depuse de doi parlamentari ai UDMR. Deputatul PNL Diana Morar a anunțat că parlamentarii PNL au votat împotriva acestor inițiative. ”Transilvania e România!”, spus deputatul bistrițean.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Diana Morar a explicat că, prin intermediul acestor proiecte, se urmărește ”federalizarea Transilvaniei” și ”destabilizarea României”.

”România ca stat unitar și indivizibil are în vedere toate cele trei elemente constitutive ale statului în ansamblu: teritoriu, populație și suveranitate. Nici unul dintre principalele elemente nu poate fi împărțit, în sensul de a fi sub stăpânirea altor state sau altor puteri ori unor organizații etnice. Observând cele trei materiale cu un vădit caracter revizionist se constata că se urmărește, de fapt, federalizarea Transilvaniei, prin crearea așa-zisului Ținut Secuiesc și impunerea unor organisme pe criteriu etnic maghiar în județe, care sa dispună de un drept de veto asupra hotărârilor organismelor constituționale ale administrației locale românești.

În lumina Constituției țării față de care au jurat credință, autorii celor trei proiecte sfidează grav bunul simț și legea supremă a țării. Referirile la Constituția României din aceste propuneri legislative sunt lacunare în mod intenționat. Se încalcă în mod flagrant toate articolele din legea fundamentală de la 1 la 6 inclusiv care statuează că Romania este stat suveran, independent, unitar si indivizibil. Articolul 4 alin 2 din Constitutie este cât se poate de clar: România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine social!

Trăind de secole alături de unguri, sași, secui, armeni, evrei ș.a., românii ardeleni au dobândit experiența alterității. Așa au învățat, dincolo de momentele tensionate, să accepte calitățile și defectele celorlalți, dar și să le respecte valorile și tradițiile, conferind lumii transilvane acea unicitate pe care o numim azi „o lume a toleranței”. Transilvania de astăzi, nu mai este cea de altădată. Ea a devenit o lume a toleranței în care toți locuitorii săi se simt egali și la ei acasă. Secretul cultivării patriotismului generos și curat, neîndreptat împotriva altor patriotisme, este dat de sinceritatea în credință, iubire, dialog, dreptate și, peste toate, bunătate, însă nicidecum să-ți sacrifici poporul, să sacrifici patrimoniul comunitar și compatrioții, pentru a face pe plac străinului, adică, vorba lui Grigore Alexandrescu, să fii „coadă de topor”.

Situația de acum se aseamănă cu vremurile trecute și mai nou cele recente din vecinătatea noastră. Astfel Din copilul răsfățat al Europei, Ungaria a ajuns sa cocheteze cu Vladimir Putin de care își leaga speranțele în obținerea unui nou Dictat asupra Transilvaniei. Tocmai prin inițierea unor acțiuni autonomist teritoriale, cum sunt aceste proiecte de lege, extremiștii maghiari vizează provocarea și crearea unor conflicte interetnice artificiale, subversive antistatale în Transilvania, în ideea destabilizării României, singura oază de stabilitate în acest context extrem de complicat geo-politic, singura țară din regiune care a rămas neclintită în fața crivățului rusesc, mereu cu fața către Vest, SUA și NATO. Iată de ce este de-a dreptul cinic invocarea în aceste proiecte de lege că tocmai pentru prevenirea unor conflicte ar fi necesar ca România sa cedeze din integritate și prerogativele de suveranitate.

Primul articol din Constituție este, de altfel, argumentul suprem pentru lipsa de substanță a inițiativelor: (1) România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.

Acestea sunt cele mai importante cuvinte care trebuie să rămână în mentalul colectiv chiar și după această încercare abuzivă de a confisca teritoriu romanesc. Acestea sunt cele mai puternice definiții ale națiunii noastre pe care noi, parlamentarii din partidele democratice, le vom apăra cu toate forțele. PNL a votat împotriva acestor inițiative”, a precizat Diana Morar.

Camera Deputaţilor a respins, joi, cele trei proiecte referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc, iniţiate de doi deputaţi afiliaţi UDMR. S-au înregistrat 260 de voturi pentru respingerea propunerii legislative privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, 16 voturi contra respingerii şi o abţinere. Actul normativ prevedea „autonomizarea judeţelor Covasna, Harghita şi a unei părţi din judeţul Mureş şi constituirea lor ca regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român” şi stabileşte limitele teritoriului care ar urma să devină Ţinutul Secuiesc.

De asemenea, în cazul propunerii legislative privind Statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România au fost înregistrate voturi 260 pentru respingere şi 16 voturi contra şi o abţinere. Actul normativ viza constituirea unui cadru juridic pentru structurile organizate ale minorităţilor naţionale autohtone, care au întreţinut relaţii strânse cu statul român şi reglementează condiţiile de înfiinţare, pe plan local şi naţional, a structurilor acestei autorităţi, organele de conducere, sursele financiare şi patrimoniale, precum şi competenţele şi atribuţiile de drept public ale statului, necesare pentru a-şi desfăşura activitatea în interesul comunităţilor naţionale.

În privinţa celei de a treia propuneri – „Lege Cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale” – s-au înregistrat 255 voturi pentru respingere şi 15 contra şi o abţinere. Proiectul prevede constituirea bazei juridice a autonomiei culturale a comunităţilor naţionale, respectiv înfiinţarea unor instituţii specializate pentru gestionarea problemelor unei minorităţi naţionale care ţin de păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale.

Camera Deputaţilor este prima sesizată cu aceste proiecte. Acestea vor fi dezbătute vineri și de Senat, care este for decizional. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *