Diana Morar (PNL): ”Desființarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie – un proiect important pentru România, un mare pas înainte pentru eliminarea MCV”

diana morar

Desființarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie reprezintă un proiect important pentru România, un mare pas înainte pentru eliminarea MCV, consideră deputatul PNL Diana Morar.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, din care fac parte și în cadrul căreia am exprimat punctul de vedere al grupului PNL, a dat raport favorabil în privința proiectului de desființare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, urmând ca acesta să ajungă la vot în plen, întâi la Cameră și apoi la Senat. La înființarea secției speciale, CSM a dat aviz negativ. În plus, în Raportul MCV și experții Comisiei Europene au criticat înființarea acestei structuri, pentru că reprezintă un pericol la adresa independenței justiției. PNL s-a opus înființării SSIJ, a sesizat la vremea respectivă Curtea Constituțională și a promis desființarea secției în momentul în care va ajunge la putere. Acum, proiectul a intrat în linie dreaptă”, a explicat Diana Morar.

Potrivit deputatului, în urma centralizării punctelor de vedere ale instanțelor și parchetelor, 85,47% din procurorii respondenți și 72,22% din judecătorii participanți la sondaj s-au pronunțat în favoarea desființării secției.

”Secția specială a cheltuit anual peste 6 milioane de lei, în condițiile în care sunt 5.790 dosare nesoluționate, 211 clasări și 1 rechizitoriu. Așadar, structura este total ineficientă: în toată activitatea sa nu a dus niciun dosar până la capăt, nicio condamnare nu s-a dat pe baza unui dosar făcut de această secție specială. Totodată, procurorii acestei secții, care nu are corespondent în teritoriu și este practic una nefuncțională, beneficiază de un tratament discreționar, ei nefiind cercetați pentru potențialele lor infracțiuni. Dosarele cu magistrați ale SIIJ vor fi redistribuite către parchete. Desființarea secției speciale este necesară pentru a corecta legile justiției și pentru ca România să aibă un raport favorabil al Comisiei Europene, care ar permite ridicarea MCV și eliminarea, astfel, a ultimului motiv care poate fi invocat împotriva aderării noastre la Spațiul Schengen. PNL și-a asumat îndeplinirea tuturor recomandărilor pe care Comisia Europeană le-a enunțat în cadrul MCV. În 2022, România ar putea fi pentru prima dată evaluată la fel ca toate celelalte state membre UE, doar în contextul raportului privind statul de drept”, mai arată parlamentarul PNL.