Diana Morar și Robert Sighiartău au DEMISIONAT din conducerea PNL BN!

Banner publicitar Banner ZeroHost Banner publicitar

Deputaţii Robert Sighiartău şi Diana Morar, precum şi opt primari, membri ai organizaţiei judeţene PNL Bistriţa-Năsăud, au demisionat din funcţiile deţinute în Biroul Politic Judeţean (BPJ) al partidului, în încercarea de a dizolva acest for şi de a-l înlocui din funcţia de preşedinte al filialei pe Ioan Turc, cel care, după numai un mandat la conducerea Primăriei Bistriţa, a pierdut alegerile locale în faţa candidatului PSD. – conform Agerpres.ro.

Pe lângă cei doi parlamentari ai PNL Bistriţa-Năsăud, pe lista demisionarilor se află cei doi prim-vicepreşedinţi, Dorin Vlaşin (primarul oraşului Năsăud) şi Cătălin Bota (primarul oraşului Sângeorz-Băi), şi mai mulţi vicepreşedinţi ai filialei şi că, potrivit statutului partidului, demisia a mai mult de jumătate dintre membrii BPJ duce la dizolvarea întregii conduceri judeţene a partidului.

Daniel Buda e coordonatorul filialei județene PNL și a convocat o ședință pentru marți în vederea lămuririi acestei situații.


Într-o postare pe pagina de socializare a PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc a susţinut că o parte dintre cei care şi-au înaintat demisiile s-au răzgândit, astfel că, în opinia sa, „nu a fost dizolvată de drept nicio conducere”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *