Diana Morar susține programul after-school GRATIS până în clasa a IV-a! Inițiativa parlamentarilor PNL se află la Senat!

O inițiativă legislativă privind programul after-school gratuit pentru elevii din ciclul primar a trecut de Camera Deputaților și se află la Sent, pentru votul decisiv. Proiectul inițiat de liberali vizează 1 milion de elevi și costă un tichet valoric exclusiv pentru acest scop. Alocarea se va face de Guvern în bugetul Educației.

„Este o iniţiativă PNL care iniţiază after school gratuit pentru elevii de până în clasa a IV-a. În contextul în care agitaţia vieţii cotidiene îi pune pe părinţii care sunt la serviciu în situaţia în care nu au cu cine să-şi lase copilul acasă după finalizarea orelor de curs, se ridică problema ce fac cu copilul. Există o tracasare la care cu toţii suntem supuşi, toţi cei care suntem părinţi. Îl ducem pe copil la diverse activităţi extraşcolare în încercarea de a-i umple timpul şi de a realiza componenta de continuare a instruirii, a educării şi chiar a supravegherii sale. PNL a depus un proiect legislativ care a primit vot în Camera Deputaţilor, urmând ca în Senat să fie votul decisiv” – a declarat Diana Morar, consilier municipal al PNL.

Acest proiect ar sprijini câteva mii de familii care nu au cu cine-și lăsa copiii după finalizarea orelor și mii de părinți care sunt încurajați să se întoarcă în câmpul muncii. Proiectul vine și în sprijinul profesorilor care își pot suplimenta veniturile și în susținerea ONG-urilor care se implică în proiecte de tipul after-school. „Afterschool” poate ajuta aproape un milion de copii prin alocarea din partea statului a unui tichet valoric exclusiv pentru program în vederea FORMĂRII, EDUCĂRII și SUPRAVEGHERII.

PNL a depus acest proiect legislativ în Parlament, a fost votat de Comisia de Învățământ din Camera Deputaților și a trecut de plenul primei Camere. Dacă se va găsi deschidere la majoritatea PSD-ALDE, în câteva săptămâni fiecare elev va putea beneficia de acest program.