Diana Morar: „Va fi lansat programul pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice!”

Va fi lansat programul pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice din România. Ministrul liberal al Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat că ghidul de finanțare a fost trimis la Monitorul Oficial pentru publicare și, în maxim 60 de zile, se vor putea încărca proiectele.

Fonduri nerambursabile pentru: izolație termică, iluminat cu LED, încălzire centralizată, ventilație ! Program dedicat clădirilor publice: școli, grădinițe, primării, spitale etc

„Programul are un buget de 450 de milioane de lei și beneficiar poate fi orice clădire publică: școli, grădinițe, spitale, cămine culturale, primării, dispensare etc. Lucrările vor fi finanțate integral și cuprind izolație termică, încălzire centralizată, sisteme de ventilație și climatizare, sisteme ce utilizează energie regenerabilă, corpuri de iluminat cu tehnologie LED, dar și altele” – a transmis deputatul Diana Morar.

,,Ne angajăm să sprijinim clădirile publice să devină mai verzi și mai eficiente din punct de vedere energetic. Scopul nostru este reducerea cu minimum 35% a consumului de energie și a emisiilor de CO2 pentru fiecare clădire finanțată. Eficiența energetică a unei clădiri publice va reduce consumul de energie, scăzând costurile cu utilitățile, dar va avea impact și asupra sănătății celor care petrec timp în interiorul acestora.”, ministrul PNL al Mediului, Mircea Fechet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *