Un bărbat în vârstă de 58 de ani din Bistrița, bănuit de agresiune sexuală și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”La data de 14 mai, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au pus în aplicare două mandate de percheziție, la sediul unei instituții publice și la domiciliul unei persoane. În urma perchezițiilor și a probatoriului administrat, un bărbat de 58 de ani din Bistrița, bănuit de comiterea faptelor, a fost reținut pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a transmis Poliția.
Perchezițiile au fost efectuate la sediul Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, vizat fiind directorul medical al instituției.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița continuă cercetările în acest caz, în vederea documentării faptelor și stabilirii întregii activități infracționale.
ACTUALIZARE 1
În urma acestei situații, managerul general interimar al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, dr. Annabella Muzsi, a transmis următorul comunicat de presă:
”Instituția noastră a fost informată cu privire la reținerea pentru 24 de ore, de către organele de cercetare penală, a unui angajat care deține o funcție de conducere, în urma unei acuzații formulată de o colegă din subordine.
Ne delimităm categoric de orice formă de comportament abuziv, discriminatoriu sau care aduce atingere demnității umane, și reafirmăm angajamentul ferm al instituției față de respectarea normelor legale, a eticii profesionale și a unui climat organizațional bazat pe respect reciproc.
În acest context, instituția pune la dispoziția autorităților competente toate datele și documentele solicitate, cu maximă promptitudine și transparență.
Precizăm, de asemenea, că la nivelul instituției a fost demarată, în luna aprilie, o cercetare internă privind aspectele semnalate, iar aceasta era în plină desfășurare la momentul reținerii.
Totodată, subliniem că, potrivit legii, orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre judecătorească definitivă”.
ACTUALIZARE 2
Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a făcut precizări în legătură cu acest caz:


ACTUALIZARE 3
Magistrații au dispus arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile față de bărbatul în vârstă de 58 de ani din Bistrița.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița.