Accident la Pinticu. Doi copii, răniți după ce o mașină scăpată de sub control a lovit un autoturism parcat

Doi copii au fost implicați, vineri dimineața, într-un accident rutier produs în localitatea Pinticu, comuna Teaca, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Potrivit ISU, cei doi copii ar fi fost accidentați de un autovehicul.

La fața locului intervin un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

De asemenea, în zonă a fost solicitată și intervenția unui elicopter SMURD. Elicopterul urmează să aterizeze în apropierea locului producerii accidentului.

Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE 1

”Din fericire, cei doi copii au fost găsiți conștienți și cooperanți (cod verde). Vor fi transportați la UPU SMURD Bistrița de către echipajul de terapie intensivă mobilă si echipajul de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud pentru investigații medicale amănunțite”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE 2

”Astăzi, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au intervenit la un accident produs pe Drumul Județean 173, în Pinticu. La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Șieu, a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla staționat, rănind totodată doi minori care se deplasau în calitate de pietoni. În urma accidentului cei doi pietoni au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilită cauza și modalitatea producerii evenimentului rutier”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *