Doi soți din Tiha Bârgăului, prinși la furat într-un magazin din Bistrița

FOTO: arhivă

Doi soți din localitatea Tiha Bârgăului au fost surprinși în timp ce încercau să iasă dintr-un magazin din municipiul Bistrița cu mai multe produse pe care nu le-au achitat.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, cei doi au intrat în magazin pentru a face cumpărături și au plasat în coș doar o parte dintre produsele dorite. Restul articolelor – constând în produse alimentare, cosmetice și articole de îmbrăcăminte – au fost ascunse cu grijă: o parte în buzunarul hainei bărbatului, iar cealaltă în geanta femeii.

La casa de marcat au fost scanate și plătite doar produsele aflate la vedere, în coșul de cumpărături. Însă comportamentul celor doi a atras atenția agenților de securitate, care au alertat imediat jandarmii. În urma verificărilor, s-a constatat că valoarea produselor sustrase se ridică la 640 de lei.

Pe numele celor doi au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de furt, conform articolului 228 din Codul Penal. Documentele au fost înaintate polițiștilor, care continuă cercetările în acest caz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!