La data de 12 august a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție și complicitate la aceeași infracțiune.
Soția a dat-o la pace cu bărbatul ei și a plecat să-l vadă, în Germania! Ordinul de protecție a fost încălcat și s-a lăsat cu dosar PENAL!
Din verificările efectuate de polițiști într-un caz în care Judecătoria Bistrița a emis ordin de protecție care-i vizează pe doi soți, o tânără de 24 de ani din Bistrița și un bărbat de 27 de ani care locuiește în prezent în Germania. Cei doi s-ar fi contactat telefonic reciproc, iar ulterior, tânăra ar fi plecat în Germania la soțul ei cu care ar locui în prezent.

Ordinul de protecție a fost emis la data de 7 mai 2026, de către Judecătoria Bistrița, pentru o perioada de 6 luni, prin care s-a dispus obligarea bărbatului la păstrarea unei distante minime de 100 de metri, față de soția sa, locul de muncă și locuința acesteia din municipiul Bistrița.
Totodată, s-a dispus și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenta sau orice alt mod.
Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Bistrița, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.
