Doi tineri din Chiraleș, cercetați pentru furt calificat

Doi tineri din localitatea Chiraleș, unul de 18 și altul de 19 ani, sunt cercetați de polițiști pentru furt calificat, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Potrivit polițiștilor, ”din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în cursul anului 2022, cei doi ar fi sustras din locuința unui bărbat din Chiraleș mai multe bunuri, respectiv un telefon mobil, un laptop, o consolă și un sistem audio”.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, a fost recuperat integral, iar bunurile sustrase au fost restituite păgubitului.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au întocmit dosar penal pentru furt calificat și continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *