Dosar penal la Lunca Ilvei, întocmit de polițiști după o serie de neînțelegeri între doi vecini

Deranjat de becurile care luminează o proprietate din apropierea locuinței sale, un bărbat din Lunca Ilvei i-a distrus vecinului său mai multe bunuri, pagubele ridicându-se la circa 10.000 de lei. Oamneii legii au întocmit dosar penal în acest caz.

La data de 28 octombrie polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au intervenit pentru aplanarea unui conflict, sesizat prin 112, izbucnit între doi vecini din Lunca Ilvei. În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, un bărbat 56 de ani, din localitate, care ar fi fost deranjat de becurile  care luminează proprietatea vecinului, un bărbat în vârstă de 36 de ani, i-ar fi distrus parțial gardul de împrejmuire, o instalație electrică și 3 globuri led, instalate deasupra gardului ce desparte cele două proprietăți. Prejudiciul estimat de vecinul păgubit se ridică la suma de 10.000 de lei”, informează Inspetcoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru distrugere și continuă cercetările în acest sens.