Dosar penal pentru un tânăr care ar fi tăiat mai mulți arbori dintr-o pădure din comuna Târlișua

Un tânăr bănuit că ar fi tăiat arbori dintr-o pădure din comuna Târlișua s-a ales cu dosar penal și este cercetat de oamenii legii sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

”La data de 18 februarie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au surprins, în flagrant delict, un tânăr de 25 de ani, din Șendroaia, în timp ce ar fi tăiat și sustras 10 arbori. Tânărul a fost depistat de polițiști pe raza localității de domiciliu, într-o pădure din locul numit Poiana Plaiului. Materialul lemnos, în volum total de 9,781 metri cubi, are o valoare de 3.231 de lei și a fost ridicat în vederea confiscării și continuării cercetărilor”, precizează IPJ Bistrița-Năsăud.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș.