Două centre de recuperare destinate persoanelor cu dizabilități, unul pentru copii și altul pentru adulți, deschise la Bistrița

Două centre de recuperare destinate persoanelor cu dizabilități, unul pentru copii și altul pentru adulți, au fost deschise în municipiul Bistrița și funcționează în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, Centrul de recuperare de zi pentru copilul cu dizabilități este dedicat copiilor care prezintă dizabilități și care sunt încadrați în grad de handicap neuropsihic sau locomotor.

Acesta are rolul de a preveni abandonul și instituționalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activități de îngrijire, educație, abilitare-reabilitare, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, orientare școlară și profesională, cât și a unor activități de sprijin, consiliere, educare pentru părinți sau reprezentanții legali, precum și pentru alte persoane care au în îngrijire copii cu dizabilități”, a precizat Emil Radu Moldovan, care a participat joi la deschiderea celor două centre.

Centrul destinat copiilor cu dizabilități oferă, în regim ambulatoriu, servicii specializate de recuperare terapeutică, cum ar fi: kinetoterapie, terapie ocupațională, ludoterapie, meloterapie, logopedie, terapie cognitiv-comportamentală, stimulare cognitivă, consiliere psihologică și socială.

Cel de-al doilea centru, respectiv Centrul de servicii de recuperare neuromotorie (de tip ambulatoriu), este este dedicat adulților cu certificat de încadrare în grad de handicap. Activităţile oferite în acest centru sunt cele de kinetoterapie, masaj, electrofototerapie, magnetoterapie, terapie cu radiofrecvență, termoterapie, consiliere psihologică, consiliere socială.

”Vreau să mulțumesc specialiștilor care lucrează în aceste două centre! Sunteți prelungiri ale mâinii Bunului Dumnezeu. Mă înclin în fața voastră și aveți parte de toată aprecierea mea! Vreau să felicit și să mulțumesc pentru implicare și colaborarea în realizarea acestor proiecte de suflet, doamnei vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără, și conducerii și echipei Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud. Multă putere celor ce vin la Centru și specialiștilor! Să faceți tot ce știți, să aveți grijă de oameni și să-i faceți bine!”, a mai transmis șeful administrației județene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *