Două persoane care apelează frecvent la mila publică și care și-au amenajat un adăpost improvizat pe un teren aflat în proprietatea Sucursalei Regionale CFR Cluj-Napoca, în spatele Pieței Decebal din Bistrița, au fost evacuate de autorități. Poliția Locală a intervenit împreună cu Poliția Transporturi Feroviare și Supercom SA pentru desființarea adăposturilor improvizate, igienizarea zonei și îndepărtarea celor două persoane de pe proprietatea privată.
Este vorba despre o persoană din Năsăud și alta din Bistrița, care și-au amenajat în zonă un adevărat ”camping” cu saltele, corturi, focuri de tabără și bucătării improvizate, deși ambii au domicilii stabile.
Cele două persoane au fost amendate în repetate rânduri (doar în 2025, de 14 ori), valoarea sancțiunilor ajungând la 2.900 de lei.
După îndepărtare, acestea au încercat să revină în zonă, însă au fost din nou evacuate de autorități.
Mâine dimineață, echipele CFR vor interveni pentru toaletarea vegetației, astfel încât terenul să nu mai poată fi folosit pentru campare.
Poliția Locală reamintește cetățenilor să nu ofere bani sau bunuri persoanelor care apelează la mila publică deoarece astfel de gesturi nu fac decât să încurajeze fenomenul. În 2025, pentru apelare la mila publică, polițiștii locali au sancționat 59 de persoane, cu amenzi în valoare totală de 32.800 lei.