Dragoș Hârjoabă (AUR): Instituțiile de control ale statului sunt extrem de dure cu antreprenorii români

Coordonatorul AUR Bistrița-Năsăud, Dragoş Hârjoabă, este de părere că instituțiile de control ale statului sunt extrem de dure cu antreprenorii români și spune că acestea au o atitudine ”antiromânească” în raport cu agenții economici autohtoni.

Într-o conferință de presă susținută vineri, liderul AUR Bistrița-Năsăud a vorbit despre situația privind restaurantul din Bistrița implicat în scandalul elevilor care s-au îmbolnăvit după ce ar fi consumat mâncare la școală.

“Săptămâna aceasta, în Bistriţa a avut loc un eveniment cel puţin ciudat, în sensul că un restaurant a fost închis pentru nişte produse care au fost dovedite, în final, că nu erau purtătoare de germeni care să producă acea toxiinfecţie. Nu vreau să iau apărarea acelui restaurant, nici nu vreau să-l condamn, dar este deranjant faptul că instituţiile statului sunt atât de dure cu acei care aduc plus valoare, cu cei care au decis să rămână în România. Nu există în faţa lor acea prezumţie de nevinovăţie. Repet, nu ştiu dacă au fost probleme sau dacă nu au fost probleme, dar modul în care oamenii care au funcţiile de control se raportează la cei care produc încă în ţara asta este unul total inuman şi total antiromânesc. Suntem cumva mai catolici decât Papa, suntem cumva mai răi cu ai noştri decât sunt străinii. (…) Ați dat dovadă săptămâna asta că nu vă pasă de români. Ați dat dovadă că cei care produc încă ceva în țara asta nu sunt respectați de voi și nu au acea prezumție de nevinovăție. (…) Nu ați avut milă și nimeni nu va răspunde pentru prejudiciul de imagine și pentru paguba financiară a acelui om. Sunt câţiva care au hotărât să rămână în România. Mulţi au luat calea pribegiei şi mare parte din ei din cauza modului în care voi vă comportaţi. Ar trebui să vă pună un semn de întrebare şi să gândiţi cu totul diferit din clipa asta.”, a declarat Hârjoabă.

Liderul AUR Bistrița-Năsăud a menționat că un punct din programul de guvernare AUR prevede că instituțiile statului vor putea efectua un singur control pe an.

Este un punct în programul de guvernare AUR care se numește ”Un singur control pe an”. Atât de mult îmi doresc să ajungem în clipa în care veți avea ocazia să faceți doar un singur control pe an. Românul trebuie să poată produce, nu trebuie să se lovească de tot feluri de legi şi hotărâri în așa fel încât să nu mai poată face faţă și să nu mai poată produce”, a mai spus Dragoş Hârjoabă.

În altă ordine de idei, coordonatul AUR Bistrița-Năsăud a menționat că, în opinia sa, ”Guvernul Ciolacu continuă seria de măsuri împotriva românilor”, făcând referire la intenția de a se elimina plățile în numerar.

”Se militează pentru eliminarea plăţilor în numerar. Este o măsură total antiromânească. (…) Sunt câteva ţări – Slovacia, Austria, Elveţia – care au spus nu doar plăţilor cu elemente electronice și chiar au trecut unele în constituție că plata se va face în numerar. Haideți să nu punem iarăși oprire libertății, să nu mai luptăm împotriva oamenilor. E foarte important ca aceste plăţi să rămână aşa cum au fost de mii de ani. În caz contrar, probabil că vom ajunge la troc, pentru că oamenii de la ţară nu au carduri, nu au sistemele magice de plată şi cumva ne îngrădiţi din nou libertatea”, a mai spus Hârjoabă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *