Dronă găsită în apropierea locuinței unui bărbat din comuna Dumitra

Un bărbat din comuna Dumitra a alertat Poliția după ce a găsit o dronă în apropierea locuinței. Oamenii legii au început o ancheta în acest caz.

În această seară, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați de un bărbat din comuna Dumitra cu privire la faptul că a găsit un aparat de zbor de mici dimensiuni, fără pilot, tip aeromodel în apropierea locuinței. În cauză, polițiștii efectuează cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 423 Cod Penal (zborul neautorizat), urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă„, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Instituțiile abilitate efectuează verificări pentru a stabili proveniența aparatului.