Drugtest pozitiv în cazul a trei tineri șoferi. Unul dintre ei a fost implicat într-un accident

Polițiștii din Bistrița-Năsăud au organizat și la sfârșitul săptămânii trecute acțiuni în trafic, pe drumurile din județ, prilej cu care au efectuat și verificări cu aparatele etilotest și drugtest din dotare. În urma testărilor, oamenii legii au depistat trei șoferi în cazul cărora există suspiciuni că ar fi consumat substanțe interzise înainte de a se urca la volanul unor mașini. Toți s-au ales cu dosare penale.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, unul dintre cei trei tineri testați pozitiv cu aparatul drugtest a fost implicat într-un accident rutier.

La data de 11 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident rutier soldat cu rănirea unui pieton. Un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani din Bistrița a surprins și accidentat o femeie, care în calitate de pieton, a traversat strada pe la colțul intersecției străzilor Andrei Mureșanu și Aleea Tihuța. În urma accidentului, femeia a fost rănită, fiind ulterior transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul testării etilotest. Totodată, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, tot în Bistrița a mai fost depistat un alt tânăr bănuit că a consumat substanțe interzise înainte de a se urca la volanul unei mașini.

La data de 12 noiembrie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au oprit pentru control, pe strada Poligonului, un autoturism. La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din Bistrița. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutier au început cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se mai arată în comunicatul Poliției.

Cel de-al treilea tânăr asupra căruia există suspiciunea că ar fi consumat substanțe interzise a fost depistat în Năsăud.

La data de 12 noiembrie, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control în Năsăud, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din oraș. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. A fost înregistrat un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând documentarea faptelor”, mai precizează Poliția.

În timpul acțiunilor derulate pe parcursul întregului weekend, polițiștii au legitimat peste 270 de persoane, au verificat aproape 150 de autovehicule și aproape 50 de șoferi au fost testați cu aparatele din dotare. Pentru abaterile constatate, oamenii legii au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului rutier și pentru nerespectarea normelor de conviețuire, valoarea acestora fiind 18.150 de lei. Totodată, au fost reținute și șapte certificate de înmatriculare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *