Drumul Blajului, din Mureșenii Bârgăului spre Colibița, monitorizat cu ajutorul unui sistem de supraveghere video

După ce luni la rând s-a tot confruntat cu probleme privind furtul unor indicatoare de semnalizare rutieră de pe drumurile proaspăt modernizate, dar și cu șoferi care pur și simplu ignoră unele restricții de circulație, în cele din urmă, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a reușit să amplaseze camere de supraveghere pe unul dintre aceste drumuri cu probleme.

Este vorba despre Drumul Județean 172 D între Mureșenii Bârgăului și Colibița cunoscut și sub numele de Drumul Blajului, până în staţiunea Colibița ajungându-se pe această rută în cinci minute.

Pe acest tronson de circa cinci kilometri a fost instituită o restricție de circulație. Astfel, vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, cu masa totală mai mare de 3,5 tone, au accesul interzis. Cu toate acestea, au existat șoferi care nu au respectat restricția și, în plus, au apărut și altfel de probleme – au început să se fure indicatoarele de semnalizare rutieră.

Într-o emisiune a postului local de televiziune AS-TV, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan, a declarat că instituția a reușit în cele din urmă să achiziționeze un sistem de supraveghere video pentru acest drum, sistemul fiind deja montat.

Acum avem și o cameră de luat vederi la intrarea pe drumul județean 172 D, în Mureșenii Bârgăului, iar cei care nu respectă indicațiile de tonaj vor fi sancționați. Degeaba investește Consiliul Județean și implicit oamenii din județul nostru într-un drum public și din cauza unora care nu respectă indicațiile de tonaj, care merg cu tonaj dublu față de cât e reglementat legal, care fură ochii de pisică și indicatoarele de semnalizare rutieră, oameni nevinovați ajung în situația de a produce accidente, iar drumul se deteriorează mult mai repede” a precizat Bogdan Ivan.

Astfel de probleme există și pe alte drumuri județene, iar Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a luat în calcul amplasarea de camere de supraveghere în mai multe zone, însă, procedurile pentru achiziția acestora durează câteva luni bune.