Eugen Curteanu a fost eliberat joi din funcția de subprefect al județului Bistrița-Năsăud, printr-o hotărâre adoptată de Guvern.
În ședința de joi, Guvernul a mai adoptat o hotărâre prin care a numit un nou subprefect în locul lui Eugen Curteanu, care fusese desemnat să ocupe această funcție la începutul lunii octombrie a anului 2024.
În locul lui Eugen Curteanu a fost numit Stelian Dolha.
Noul subprefect a mai făcut parte din structura de conducere a Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, fiind în trecut și prefect al județului. Din anul 2022 și până în prezent, Stelian Dolha a fost comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistrița-Năsăud.
”Le mulțumesc colegilor din Partidul Național Liberal care au crezut în mine și care mi-au făcut această propunere. Cred că e nevoie de o mai bună comunicare, în primul rând la nivel instituțional, dar și la nivel de partid. La nivel de instituții, cred că e momentul în care trebuie să ieșim din spatele birourilor și să vorbim mai mult cu oamenii. Avem în instituțiile publice niște oameni minunați, oameni devotați care chiar muncesc, uneori mai mult de 8 ore pe zi, dar care nu sunt scoți la lumină și de care vorbim prea puțin. Cred că acesta ar trebui să fie și rolul meu, de a vorbi mai mult despre rezultatele bune și despre oamenii buni pe care îi avem. La Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud am procedat la fel și am reușit să scot la lumină această instituție. Împreună cu oamenii de aici, am făcut din această instituție aproape necunoscută o instituție care acum este cunoscută la nivelul județului, este respectată și este în top 5 la nivel național. Deci se poate! Asta mi-aș dori să fac și la Instituția Prefectului“, a declarat Stelian Dolha.
În urma schimbărilor, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud va fi condusă de prefectul Teofil Cioarbă și cei doi subprefecți – Decsei Atilla și Stelian Dolha.