Eugen Tomac, ales preşedinte al PMP; Ionuț Simionca – secretar general

Congresul Extraordinar al Partidului Mişcarea Populară l-a ales sâmbătă pe Eugen Tomac preşedinte al formaţiunii politice, în vreme ce liderul organizației Bistrița-Năsăud a partidului, Ionuț Simionca, a fost ales secretar general.

Le mulțumesc din suflet colegilor mei care m-au ales astăzi, la Congresul Extraordinar al Partidului Mișcarea Populară, în funcția de secretar general și îl felicit pe noul președinte al partidului, Eugen Tomac. Moțiunea pe care am susținut-o, „PMP – Un nou început pentru o Românie creștin – democrată”, a întrunit 421 de voturi, ceea ce reprezintă 92,3% din voturile exprimate la congres. În perioada următoare, trebuie să reconstruim, să ne reinventăm, să demonstrăm că încercările ne-au făcut mai înțelepți și mai buni. De noi depinde viitorul PMP! Mult succes, dragi colegi! Mult succes, PMP! Mulțumesc echipei PMP Bistrița-Năsăud!”, a transmis Ionuț Simionca, pe Facebook.

Pentru funcția de președinte al PMP, Eugen Tomac a candidat cu moţiunea „PMP – un nou început pentru o Românie creştin-democrată” și a reușit să obțină 421 de voturi „pentru”.

Din conducerea partidului mai fac parte preşedinţii executivi Petru Movilă şi Adrian Mocanu şi patru prim-vicepreşedinţi – Lucian-Ioan-Titus Morar, George-Mihail Neamţu, Costin-Sebastian Moise şi Emil-Marius Paşcan.

Alături de Ionuţ Simionca (secretar general), în echipa de conducere validată de Congresul Extraordinar al PMP se mai regăsesc Cătălina-Nicoleta Bozianu, Dorin-Valeriu Bădulescu şi Răzvan-Nicolae Sebe (secretari generali adjuncţi).