O femeie căutată de autoritățile din Italia a fost depistată de jandarmi cu ajutorul aplicației eDAC., informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.
”Femeia s-a prezentat în cursul acestei zile la Judecătoria Beclean, în vederea depunerii unor documente.
Jandarmul care asigură controlul accesului în incinta instituției a legitimat persoana cu ajutorul aplicației eDAC și a constatat faptul că pe numele acesteia era introdusă o alertă de către autoritățile din Italia, în vederea arestării/extrădării. Jandarmii au informat autoritățile competente în cauză și au predat persoana polițiștilor pentru punerea în aplicare a măsurilor legale”, a precizat Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bistrița-Năsăud.
Femeia are 37 de ani și este domiciliată în județul Cluj.