O femeie de 29 de ani din localitatea Herina a fost reținută pentru 24 de ore de polițiști, aceasta fiind bănuită de comiterea infracțiunii de înșelăciune, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Din investigațiile efectuate de polițiști a reieșit că, la finalul anului trecut, femeia din Herina s-ar fi oferit să intermedieze obținerea de către o altă femeie, de 46 de ani, din București, administrator al unei societăți comerciale cu sediul în Miercurea Ciuc, a unui credit de 270.000 de lei de la o instituție financiară nebancară.
”În acest scop, femeia din Herina ar fi convins-o pe cea din București să depună 50.000 de lei drept garanție într-un cont bancar ce îi aparținea. După efectuarea plății, femeia din București nu a mai obținut creditul promis, fiind prejudiciată astfel cu suma de 50.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției.
Pentru a documenta activitatea infracțională a femeii din Herina, la data de 28 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în județele Bistrița-Năsăud și Mureș.
Tot ieri, pe numele femeii din Herina, bănuită de comiterea faptei, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere, aceasta fiind condusă la sediul Poliției.
După audieri, aceasta a fost reținută, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 29 ianuarie, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în vederea documentării întregii activități infracționale.