Femeie de 33 ani, găsită moartă într-un imobil din Bistriţa. Polițiștii cred că aceasta ar fi fost ucisă de soțul său

O femeie în vârstă de 33 de ani a fost găsită moartă, sâmbătă, într-un imobil situat pe strada Axente Sever din municipiul Bistriţa, existând suspiciunea că aceasta ar fi fost ucisă de soţul său, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

La data de 2 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie este în stare de inconștiență, în interiorul unui imobil din Bistrița, existând suspiciunea unui omor. În baza sesizării, s-a format o echipa complexă de cercetare formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și Criminalistic care s-a deplasat la fața locului, fiind identificat cadavrul unei femei de 33 de ani. Bănuit de comiterea faptei este soțul acesteia, un bărbat de 34 de ani din Bistrița. Acesta prezenta leziuni corporale, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.

În acest moment, polițiștii fac cercetări pentru lămurirea stării de fapt, fiind totodată sesizat procurorul din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Bărbatul de 34 de ani va fi audiat după ce va primi îngrijirile medicale necesare.

ACTUALIZARE

Bărbatul a fost transportat la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița. Potrivit purtătorului de cuvânt al unității medicale, Camelia Strungari, acesta prezenta plăgi în zona abdominală și cervicală.

Pacientul este în stare stabilă, conștient, cooperant și a rămas internat la Secția Chirurgie generală, urmând să fie supus unei intervenții chirurgicale”, a precizat Camelia Strungari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *