Finanțare de peste 5 milioane de euro, prin PNRR, pentru reabilitarea a patru blocuri din orașul Năsăud

Primăria Năsăud a reușit să obțină finanțare de peste 5 milioane de euro, prin PNRR, pentru reabilitarea energetică a patru blocuri din oraș, a anunțat primarul Dorin Vlașin.

”Anul Nou ne aduce vești foarte bune. Patru dintre cele mai mari blocuri din oraș (19 scări, peste 260 de apartamente) vor fi reabilitate energetic cu peste 5 milioane de euro! Cofinanțarea acestor investiții este zero. Este vorba despre două cereri de finanțare depuse și aprobate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta 5 – Valul Renovării, la Apelul de proiecte de renovare energetică aprofundată a clădirilor rezidențiale. Astfel, patru blocuri importante vor primi o față nouă, contribuind la confortul locatarilor, dar și la aspectul mai plăcut al orașului: 4 BIS – Str. Iacob Mureșianu și C1 – Str. Bistriței (Subproiectul 1) și Bl. 67 și Bl. 1 – Bulevardul Grănicerilor (Subproiectul 2). Valoarea celor două finanțări este de 25.643.194, 15 Lei (inclusiv TVA), echivalentul a 5.212.031 euro”, a precizat primarul Dorin Vlașin.

Administrația locală din Năsăud urmează să semneze contractele de finanțare și mai apoi să treacă la realizarea investițiilor.

”Documentațiile sunt pregătite pentru toate blocurile din oraș și pe măsură ce se vor deschide apelurile de proiecte pe Programul Operațional Regional (cu cofinanțare de 10% din bugetul local) le vom depune pentru finanțare”, a adăugat Dorin Vlașin.

La finele anului trecut, Primăria Năsăud a mai obținut finanțare de 1,5 milioane de euro pentru un proiectul care vizează eficientizarea energetică a Liceului Economic.