Finanțări de 43 de milioane de lei pentru patru comune din județ, prin PNI ”Anghel Saligny”

Patru comune din județul Bistrița-Năsăud au obținut finanțări în sumă totală de 43 de milioane de lei, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, pentru realizarea unor investiții. Este vorba despre comunele Șanț, Budacu de Jos, Șieu-Măgheruș și Căianu Mic.

Cele mai mari sume, de câte 14 milioane de lei, ajung în fiecare din comunele Căianu Mic și Budacu de Jos, pentru modernizarea unor drumuri de interes local, respectiv pentru asfaltarea unor străzi.

De asemenea, suma de 10 milioane de lei ajunge și în comuna Șanț, tot pentru reabilitarea și modernizarea unor drumuri.

Comuna Șieu-Măgheruș va beneficia de o finanțare în sumă de 5 milioane de lei pentru extinderea rețelelor de gaze naturale.

Marți, la București, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în prezența ministrului Adrian-Ioan Veștea, a avut loc semnarea contractelor de finanțare.

”Aceste proiecte se alătură celorlalte 3.169 deja contractate, în valoare de peste 35,78 miliarde de lei, care vor veni în sprijinul cetățenilor și vor contribui la dezvoltarea comunităților, asigurând accesul la servicii publice de bază, atât în ceea ce privește infrastructura rutieră, cât și rețelele de alimentare cu apă, de canalizare sau de distribuția gazelor naturale!”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *