FOTO: Accident cu mai multe victime pe DN 17, la Tiha Bârgăului; o persoană a fost resuscitată

Un accident rutier în urma căruia mai multe persoane au fost rănite s-a produs marți dimineața pe DN 17, în localitatea Tiha Bârgăului.

În accident au fost implicate două autoturisme, la fața locului intervenind două echipaje de pompieri, două echipaje de prim ajutor SMURD, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj de Ambulanță.

Într-una dintre mașini se aflau patru persoane.

Cele patru victime au fost extrase din autoturism, trei dintre acestea sunt conștiente și cooperante. O victimă a fost găsită în stop cardiorespirator și i s-a aplicat protocolul de resuscitare de către paramedicii care încadrează echipajele de prim ajutor. Din fericire victima a răspuns manevrelor aplicate, astfel a fost scoasă din stop”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud.

În cel de-al doilea autoturism implicat în accident se aflau cinci persoane.

În total, în urma accidentului, șapte persoane au fost transportate la UPU SMURD Bistrița, respectiv doi copii cu leziuni minore, o victimă cu stop cardiorespirator resuscitat și patru victime politraumatizate.

Polițiștii efectuează cercetări le fața locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE 1

În această dimineață, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident produs pe Drumul Național 17, în Tiha Bârgăului. La locul evenimentului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani, din Bistrița, în timp ce se deplasa pe direcția Bistrița către Suceava, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus de un bărbat de 46 de ani, din Comănești, județul Suceava. În urma accidentului a rezultat rănirea șoferului de 72 de ani, a patru pasageri cu vârste cuprinse între 40 și 67 de ani, din același autoturism, cât și rănirea a trei pasageri cu vârste cuprinse între 13 și 42 de ani, din celălalt autoturism. Șoferul de 46 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Șoferului din Bistrița i-au fost recoltate monstre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

ACTUALIZARE 2

În urma accidentului rutier petrecut astăzi în localitatea Tiha Bârgăului, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost aduse șapte persoane, dintre care în stare gravă este un bărbat în vârstă de 72 de ani, prezentând stop cardio-respirator resuscitat, multiple traumatisme și fracturi și care a rămas internat la Secția ATI, fiind intubat și ventilat mecanic. Alte trei persoane (două femei de 61 și 67 ani, respectiv un bărbat de 42 ani), care au suferit de asemenea traumatisme și fracturi, au rămas internate la Secția Chirurgie generală. Celelalte trei victime ale accidentului rutier aduse la spital (o femeie de 42 ani și două minore de 13, respectiv 17 ani), prezentând traumatisme minore, au fost externate cu recomandări medicale la domiciliu”, a declarat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

FOTO ISU Bistrița-Năsăud, SAJ Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *