FOTO: Accident feroviar la Unirea. Un bărbat, rănit

Un accident feroviar a avut loc marți după-amiază în localitatea Unirea, în urma acestuia o persoană având nevoie de îngrijiri medicale, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Potrivit ISU, accidentul s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Bisericii, unde o mașină a fost lovită de tren.

La fața locului au intervenit un echipaj de descarcerare și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

Echipajele medicale au acordat primul ajutor unui bărbat.

”Bărbatul a fost găsit în afara autoturismului, prezenta un traumatism cranian. După stabilizare, a fost transportat de către echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea investigații medicale“, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

În tren se aflau mecanicul și două persoane, dar acestea nu au nevoie de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

Astăzi, 25 februarie, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, cei ai Biroului Rutier și Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident feroviar în Bistrița, cartierul Unirea. Din primele date, la o trecere la nivel cu calea ferată din cartierul Unirea, semnalizată cu indicator rutier, un autoturism condus de un bărbat 44 de ani din Unirea, a fost acroșat de trenul InterRegio călători 10.625 care circula pe relația Bistrița Bârgăului – Bistrița. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Atât conducătorul auto, cât și mecanicul locomotivei au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate pentru a se stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul„, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!