FOTO: Accident la Tureac. O mașină a intrat într-un cap de pod; trei persoane, la spital

Un accident rutier în care au fost implicate trei persoane s-a produs duminică în localitatea Tureac, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Din primele date a rezultat că un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În autoturism se aflau trei persoane, dintre care una a rămas încarcerată.

La fața locului au intervenit un echipaj de pompieri cu autospeciala de descarcerare și trei ambulanțe (două SMURD și una din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița – Năsăud).

Echipajele de interventie au găsit la locul solicitării trei victime – bărbat, femeie și un copil in vârstă de aproximativ 3 ani. Femeia a fost extrasă de către pompierii care încadrează echipajul de descarcerare, prezintă politraumatisme prin accident rutier. Politraumatisme prin accident rutier prezintă și conducătorul auto. În urma primei evaluări, copilul nu prezintă mărci traumatice vizibile (era fixat în scaun pentru copii). După stabilizare, victimele care au nevoie de îngrijiri medicale vor fi transportate la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale suplimentare“, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii intervin și ei la locul accidentului și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

ACTUALIZARE

Polițiștii Serviciului Rutier au stabilit că accidentul rutier a avut loc pe Drumul Național 17, în Tureac.

La locul accidentului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Cluj-Napoca, pe direcția Suceava înspre Bistrița, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un podeț. În urma accidentului, șoferul și o pasageră de 31 de ani au fost răniți, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Testarea cu aparatul etilotest a șoferului a indicat un rezultat negativ. Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal urmând să fie stabilită cauza și modalitatea producerii accidentului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *