FOTO: Accident rutier în Florești; două persoane, la spital

Un accident rutier în urma căruia două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale a avut loc miercuri, pe raza localității Florești, comuna Nimigea, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

La fața locului au intervenit de urgență două echipaje SMURD și un echipaj de pompieri militari.

Cele două victime, care prezentau traumatisme toracice, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor, prevenind astfel producerea altor situații de risc.

Polițiștii efectuează cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii accidentului.

ACTUALIZARE

La locul accidentului au intervenit polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud, care au stabilit că acesta a avut loc pe Drumul Județean 172, în localitatea Florești.

”Conform primelor verificări efectuate la fața locului, un bărbat de 73 de ani, din județul Brașov, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Florești spre Mogoșeni, a pierdut controlul și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și care era condus de o femeie, de 57 de ani, din județul Sibiu. Accidentul s-a soldat cu rănirea femeii de 57 de ani și a unei pasagere din autoturismul condus de aceasta”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din Năsăud continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *