FOTO: Amenzi și lemn confiscat, în urma unei acțiuni a Poliției pe linie silvică

În perioada 4 – 5 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice, în colaborare cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice de regim, au derulat o acțiune pentru prevenirea și combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier național, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În timp acțiunii s-a verificat și dacă agenții economici respectă dispozițiile legale pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.

În acest sens, au fost controlați trei agenți economici, cu obiect de activitate în domeniul forestier.

De asemenea, au fost controlate în trafic peste 22 de autovehicule, dintre care 14 de transporturi de material lemnos. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 14 sancțiuni, în valoare de 26.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și 3 sancțiuni contravenționale în cuantum de 1.305 lei, pentru încălcarea O.U.G. 195/2002.

Totodată au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a 85,88 metri cubi de material lemnos, în valoare aproape 27.500 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *