Un număr de 14 străzi din comuna Poiana Ilvei au fost modernizate prin intermediul unui proiect finanțat prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Alte 11 urmează să fie modernizate.
Potrivit companiei Someș-Top-Grup, cea care a proiectat lucrările, cele 14 străzi modernizate au o lungime totală de circa 4,6 km.
”În localitatea Poiana Ilvei, proiectul tehnic a prevăzut modernizarea a 25 de străzi, cu o lungime totală de 8,240 km. Până în prezent, au fost finalizate lucrările pe 14 dintre aceste străzi, însumând o lungime modernizată de 4,640 m. Lucrările realizate includ: modernizarea părții carosabile, consolidarea terasamentelor, amenajarea sistemelor de scurgere a apelor pluviale, lucrări de semnalizare și siguranță a circulației”, au precizat reprezentanții companiei Someș-Top-Grup.
Lucrările sunt efectuate în cadrul proiectului ”Modernizare străzi în comuna Poiana Ilvei, județul Bistrița-Năsăud”, finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Valoarea proiectului este de 10 milioane lei.