FOTO: Cal căzut într-o fântână, salvat de pompieri

Un cal care a căzut într-o fântănă cu o adâncime de circa trei metri, în localitatea Tiha Bârgăului, a fost scos în siguranţă, luni după-amiaza, de pompieri.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistrița-Năsăud, Marius Rus, a precizat că intervenţia de scoatere a animalului din fântână a durat peste trei ore, la acţiune participând pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Prundu Bârgăului.

Calul a fost extras de pompierii militari cu ajutorul unui buldoexcavator pus la dispoziție de Comitetul Locală pentru Situații de Urgență Tiha Bârgăului. În prima fază, pompierii au evacuat apa din fântână, ulterior au săpat în jurul acesteia și au extras animalul. Un medic veterinar l-a luat în grjjă pentru a verifica și îngrijiri o rană la nivelul spatelui”, a spus Marius Rus.

Cel mai probabil, calul a căzut în fântână întrucât aceasta era neacoperită.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud