FOTO: Căprioară care a căzut în râul Bistrița, salvată de trei tinere și de pompieri

Joi după-amiaza, pompierii din Bistrița-Năsăud au fost solicitați să intervină pentru a salva o căprioară care a căzut în râul Bistrița, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Incidentul a avut loc pe raza municipiului Bistrița, în zona stadionului Jean Pădureanu, la fața locului fiind direcționat un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Bistrița.

”Când au ajuns la locul solicitării, pompierii militari au găsit căprioara pe marginea apei, scoasă din râul Bistrița de către trei tinere (sportive). Un echipaj de prim ajutor SMURD a verificat starea de sănătate a fetelor, ținând cont de faptul că temperatura apei este foarte scăzută. Din fericire, nu s-a impus transportul acestora la spital (nu prezentau hipotermie). Căprioara, care cel mai probabil a fost atacată de câini, a fost scoasă de către pompieri din albia râului și predată unui medic veterinar pentru continuarea îngrijirilor medicale. Colegii trag speranțe că își va reveni în totalitate și se va putea întoarce în mediul ei natural”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Pe lângă pompieri, la locul solicitării au intervenit și echipaje specializate de la Poliția Animalelor și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud