FOTO: Controale în Bistrița și Lechința, la firme care vând produse destinate protecției plantelor

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud, împreună cu reprezentanți ai Oficiului Fitosanitar Bistrița-Năsăud, au efectuat controale la agenți economici sau persoane fizice din județ care comercializează produse destinate protecției plantelor. În urma verificărilor au fost constatate nereguli, motiv pentru care s-au aplicat sancțiuni și au fost confiscate zeci de tone de produse.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție, verificările s-au făcut în baza planului național de acțiune ”FITOS 2025”, fiind efectuate 14 controale la operatori economici și persoane fizice din Bistrița și Lechința.

”În urma activităților derulate, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale cu avertisment și au fost constatate 6 infracțiuni la regimul protecției mediului, la regimul substanțelor periculoase și la regimul precursorilor de explozivi restricționați. Totodată, în cadrul acțiunii au fost indisponibilizate 24 de tone de precursori de explozivi restricționați deținuți ilegal, 28 de tone de îngrășăminte chimice depozitate necorespunzător, 27 de litri și 3 kilograme de produse de produse de protecție a plantelor cu termenul de valabilitate expirat”, se arată în comunicatul Poliției.

La nivel național, în perioada 17 februarie – 13 aprilie, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu inspectorii fitosanitari ai oficiilor fitosanitare județene și din cadrul structurii centrale a Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), precum și polițiștii inspectoratelor de poliție județene, prin structurile arme explozivi și substanțe periculoase, desfășoară acțiunea comună de control ”FITOS 2025”.

Activitățile organizate în cadrul ”FITOS 2025” au ca scop îmbunătățirea siguranței și sănătății cetățenilor, prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor și protecția mediului, prin verificarea modului de efectuare a operațiunilor cu produse de protecție a plantelor și a condițiilor în care se desfășoară aceste operațiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!