FOTO: Cozi la ghișeele Direcției de Venituri din cadrul Primăriei Bistrița! Sunt ultimele zile în care se acordă reducerea de 10 la sută la plata integrală a taxelor și impozitelor locale pe anul în curs

Bistrițenii care încă nu și-au achitat taxele și impozitele locale aferente anului în curs și care vor să mai beneficieze de o reducere de 10 procente oferită de municipalitate, asta în cazul în care achiză integral dările, mai au la dispoziție doar câteva zile.

Camelia Morar, șeful Serviciului Urmărire-Încasare din cadrul Direcției Venituri a Primăriei Bistrița, a declarat că aproximativ 60 la sută din numărul total al contribuabililor persoane fizice din municipiul Bistrița preferă să achite aceste dări integral, în intervalul în care se acordă și bonificația de 10 procente, respectiv ianuarie – martie.

Dacă unii dintre cei care aleg această variantă și-au plătit deja taxele și impozitele locale, alții s-au lăsat pe ultima sută de metri, motiv pentru care în această perioadă se formează cozi la ghișeele Direcției Venituri.

Majoritatea contribuabililor încă preferă să achite în numerar, direct la ghișeu, cu toate că au la dispoziție și varianta de plată prin POS sau online, prin intermediul portalului ghișeul.ro. Totuși, față de alți ani, Camelia Morar afirmă că a crescut numărul celor care optează pentru modalitățile moderne de plată, fără a se deplasa la ghișeu.

La data de 31 martie este termenul limită până la care pot fi achitate taxele și impozitele locale aferente semestrului I, dar și termenul limită până la care se mai acordă reducerea de 10 procente contribuabililor care plătesc integral taxele și impozitele locale pe anul 2019.

Însă, având în vedere că data de 31 martie cade în timpul weekendului, Primăria Bistrița va prelungi acest termen cu o zi, astfel că și pe data de 1 aprilie se mai pot plăti aceste dări.

În plus, în zilele de 28 și 29 martie, dar și pe 1 aprilie, ghișeele vor fi deschise după un program special:

  • Joi           28.03.2019        8 – 14;     15-18;
  • Vineri      29.03.2019        8 – 14;
  • Luni         01.04.2019        8 -14;      15-18.

După data de 1 aprilie, bistrițenii vor putea să plătească în continuare taxele și impozitele locale, dar nu vor mai beneficia de bonificația de 10 procente și în plus, cei care nu și-au achitat dările aferente semestrului I vor plăti și penalizări.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, la nivelul municipiului există peste 26.000 de contribuabili persoane fizice și circa 1.600 de contribuabili persoane juridice.