FOTO: Dosar penal pentru un bărbat din Bistrița Bârgăului care ar fi tăiat ilegal arbori dintr-o pădure

Un bărbat din localitatea Bistrița Bârgăului s-a ales cu dosar penal și este cercetat de oamenii legii pentru că ar fi tăiat ilegal arbori dintr-o pădure.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, bărbatul ar fi tăiat ilegal 9 arbori.

”La data de 18 octombrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori. Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în data de 15 octombrie 2021, un bărbat de 62 de ani, din Bistrița Bârgăului, ar fi tăiat ilegal 9 arbori, cu un volum total de 33,6 metri cubi, dintr-o pădure situată pe raza comunei Bistrița Bârgăului. Prejudiciu cauzat a fost estimat la aproximativ 14.000 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bistrița-Năsăud.

La fața locului a fost descoperită și ridicată în vederea confiscării cantitatea de 20,44 metri cubi de lemn.

Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, polițiștii continuă cercetările în vederea documentării cauzei sub toate aspectele.