FOTO: Elevi ai Colegiului Național ”Andrei Mureșanu”vor reprezenta România la concursul ”Young People in European Forests” ce se va desfășura în Lituania

O echipă de elevi ai Colegiului Național ”Andrei Mureșanu” din Bistrița-Năsăud a câștigat etapa națională a concursului internațional ”Young People in European Forests – Tineri în Pădurile Europei”, competiție găzduită în acest an de Parcul Național Călimani.

Pe locul secund s-a clasat echipa Colegiului Național ”Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, -, iar pe locul al treilea reprezentanții Școlii Naționale de Gaz din Sibiu.

”La etapa națională a concursului ”Young People in European Forests” au participat 15 echipe formate din câte 3 elevi, câștigătorii etapelor județene a competiției YPEF. Concurenții au susținut un test grilă, o probă în teren de recunoaștere a speciilor și o altă probă de creativitate, toate în limba engleză” precizează reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor.

Echipa câștigătoare va reprezenta România la concursul internațional ”Young People in European Forests” ce se va desfășura în luna septembrie, în Lituania.

La ediția de anul trecut, găzduită de Ungaria, echipa României s-a clasat pe locul al doilea, la concursul YPEF participând echipe din 15 țări europene.

În România, ”Young People in European Forests” este organizat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Asociația ”Alutus”.

”Young People in European Forests” este cel mai important concurs interactiv de educație forestieră din Europa, având ca obiectiv educarea tinerilor în privința gestionării durabile a pădurilor și conservării biodiversității. România a găzduit etapa internațională a ”Young People in European Forests” în anul 2015.

Calimani National Park, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 24.556 de hectare pe raza județelor SuceavaMureșBistrița – Năsăud și Harghita.

FOTO: Regia Națională a Pădurilor – Romsilva