FOTO: Grav accident de circulație pe DN 17, la Reteag. Patru victime, transportate la spital

 

Un grav accident de circulație s-a produs miercuri după-amiaza, pe DN 17, pe raza lcoalității Reteag din județul Bistrița-Năsăud.

Din primele verificări și măsurători efectuate de polițiști la fața locului, ”a rezultat faptul că, pe DN17, pe direcția de mers Dej-Reteag, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din localitate, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în județul Cluj și care circula regulamentar, din sens opus”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, cei doi șoferi și doi pasageri (ambii din autoturismul de Bistrița-Năsăud) au fost răniți. La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje medicale, printre care două echipaje SMURD de prim ajutor și terapie intensivă mobilă, precum și un echipaj de descarcerare, o autospecială a pompierilor și echipaje din cadrul Serviciilor de Ambulanță ale județelor Cluj și Bistrița-Năsăud.

Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat 4 victime dintre care două inconștiente. Una dintre persoane a rămas încarcerată într-unul dintre autoturismele avariate, fiind extrasă cu ajutorul unui echipaj de descarcerare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, trei dintre victime (o persoană inconștientă și două conștiente) sunt transportate la UPU Cluj-Napoca, în vreme ce o victimă conștientă a fost transportată la UPU Bistrita.

Șoferul din Reteag a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; (celălalt șofer nu a putut fi testat).

În continuare, la fața locului se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

FOTO: IPJ B-N