FOTO: Impact între o autoutilitară și o mașină pe DN 17, la Crainimăt

Două persoane au fost implicate, luni, într-un accident rutier produs pe DN 17, în localitatea Crainimăt.

Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la fața locului a intervenit modulul SMURD.

”Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat două victime, conștiente si cooperante. Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat un bărbat în vârstă de aproximativ 36 de ani, care prezenta un traumatism cranian și alte leziuni la nivelul toracelui. A fost stabilizat și urmează să fie transportat la spital. Cealaltă persoană implicată în accident (bărbat aproximativ 33 de ani) a fost evaluată de echipajul de paramedici, dar a refuzat transportul la spital”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

În această după-masă, pe drumul național 17, la ieșire din localitatea Crainimăt, a avut loc accident rutier în care au fost implicate două autovehicule. Evenimentul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto (dintre care unul a refuzat transportarea la spital). Conform primelor date, un bărbat de 33 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Bistrița-Dej, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din Iara, județul Cluj și care circula pe aceeași direcție”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Continuă cercetările polițiștii rutieri din Beclean, urmând a fi stabilite cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc accidentul.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud