Orașul Sângeorz-Băi va avea, în curând, un bazin de înot modern, realizat printr-o investiție de peste 18 milioane de lei. Lucrările sunt deja avansate, iar proiectul prinde contur pe zi ce trece.
”În acest moment, lucrările avansează susținut, fiind în plin proces de instalare a sistemului electric – un pas esențial înainte de începerea finisajelor interioare. Proiectul este realizat în proporție de aproximativ 60% și continuă conform calendarului stabilit. Acest bazin modern reprezintă un pas important spre un oraș mai activ, mai sănătos și mai dinamic. Ne dorim ca noul bazin din Sângeorz-Băi să devină un punct de reper pentru mișcare, sănătate și performanță – un loc dedicat întregii comunități”, a precizat Primăria Sângeorz-Băi.



Investiția este realizată cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții și are o valoare totală de circa 18,6 milioane lei.
Bazinul de înot se construiește pe strada Crinilor nr. 4/A, iar lucrările sunt executate de către compania MIS GRUP SRL.
La finalul lucrărilor, investiția va arăta așa:
