FOTO: Intervenție a salvatorilor într-o zonă greu accesibilă din Maieru. Un bărbat a fost lovit de un cal

Un apel înregistrat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 solicita intervenția echipajelor de salvare la Maieru, unde un bărbat a fost lovit de un cal.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, incidentul a avut loc într-o zonă greu accesibilă de pe raza localității, cunoscută sub denumirea de Valea Muncelului.

La fața locului au fost direcționate două echipaje SMURD, unul de terapie intensivă mobilă și altul de prim ajutor, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Rodna.

”Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 76 de ani, a fost accidentată în zona feței de un cal. Aceasta a fost evacuată din zona greu accesibilă și predată echipajului de terapie intensivă mobilă cu medic. Bărbatul prezintă un traumatism facial sever și alte leziuni și traumatisme. În momentul se față se lucrează pentru stabilizare și transport la spital”, a transmis ISU.

ACTUALIZARE

”Pe itinerarul de deplasare, starea bărbatului s-a înrăutățit astfel ca echipajul medical a fost nevoit sa îl intubeze”, a mai transmis ISU.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!