FOTO: Jandarmii bistriţeni, în sprijinul unui grup de turişti germani. Autocarul în care se aflau s-a defectat

 

Jandarmii montani din Piatra Fântânele au intervenit în sprijinul unui grup de turişti germani care se află în aceste zile într-o vizită prin diferite zone ale ţării. Însă, în timp ce turiştii se aflau în drum spre Castelul Dracula din judeţul Bistriţa-Năsăud, autocarul cu care călătoreau a suferit o defecţiune. Mai bine de trei ore au stat turiştii în autocar până când au fost găsiţi de jandarmii montani care le-au oferit ajutor.

Având în vedere faptul că defecțiunea apărută la motor nu a permis continuarea drumului, turiștii riscau să își petreacă noaptea în autocar, până la sosirea altei mașini cu care aceștia să își continue traseul. Însă, în urma discuţiilor purtate cu turiştii, jandarmii au aflat că prima oprire ar fi trebuit să fie chiar la Castelul Dracula. În aceste condiţii şi ţinând cont de faptul că judeţul Bistriţa-Năsăud se află sub o avertiyare meteorologică Cod portocaliu de furtuni, jandarmii au solicitat Primăriei Tiha Bârgăului un mijloc de transport cu care turiștii germani să fie transportați în siguranță către unitatea de cazare.

Cu sprijinul autorităților locale s-a reușit îmbarcarea tuturor persoanelor în alt mijloc de transport și transportul acestora la hotel, unde vor fi cazați peste noapte.Turiștii s-au arătat impresionați de gestul făcut de jandarmii montani și au declarat că în cele trei ore, nimeni nu a oprit să le ofere sprijin sau să se intereseze dacă au nevoie de ajutor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud. 

În autocar se aflau 22 de persoane.

FOTO: Jandarmeria Bistriţa